Într-o zi de primăvară autentică, Consiliul Local Baia Mare, primarul Cătălin Cherecheş şi prefectul Anton Rohian au venit în vizită la societatea Romaltyn Mining, ca urmare a invitaţiei lansate de societatea băimăreană, dar şi datorită dorinţei unor consilieri locali de a vedea la faţa locului modul în care Romaltyn a realizat şi organizat uzina. La ora fixată, microbuzul cu aleşii băimărenilor a ajuns la poarta uzinei. A venit şi presa, a fost şi un mic grup de aşa-zişi ecologişti, dar care au avut alte abordări.