Nr.903 din 01.08.2013

 

Domnului Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare

 
Stimate domnule Primar,

Ne adresăm Dvs. pentru a corecta o parte dintre afirmațiile publice privind stadiul în care se află Proiectul Romaltyn. În ultima ședință a Consiliului Local ați declarat, conform datelor publice, că documentația depusă de Romaltyn pentru autorizarea de mediu ar fi fost respinsă ca neconformă de către Ministerul Mediului și ați felicitat autoritatea națională pentru aceasta decizie.

Sunteți informat incorect și, din păcate, la rândul dumneavoastră dezinformați cu privire la procesul de autorizare și la activitatea noastră.

În realitate, Romaltyn a obținut acordurile de mediu necesare pentru toate operațiunile pe care le-a efectuat până în acest moment (acestea se găsesc la dosarul fiecareia dintre lucrările efectuate).

De asemenea, am înaintat, în vederea obținerii autorizației integrate de mediu, dosarul întregului proiect. Agenția Națională de Protecție a Mediului (ANPM) evaluează documentația depusă și redactează proiectul autorizației integrate de mediu, pe măsură ce facem dovada finalizării investițiilor aflate în derulare, pentru care există deja/au existat acte de reglementare.

Documentația depusă a fost analizată de către specialiștii ANPM, care nu au respins-o ca fiind neconformă. La anumite capitole au fost solicitate completări, care sunt în curs de elaborare de către instituții de specialitate.

Menționăm faptul că documentația depusă pentru autorizare se găsește și pe site-ul nostru, www.romaltyn.ro, conform cerințelor procesului.

În plus, reamintesc și cu acest prilej, faptul ca Proiectul Romaltyn este unul de reciclare a deșeurilor miniere care poluează zona de mai bine de 40 de ani. Prin activitatea noastră vom reduce această poluare istorică.

Dupa cum știți, refuzul Dvs. constant și contrar tuturor prevederilor legale în vigoare de a emite autorizații de construire (și/sau avize necesare emiterii acestora) solicitate de Romaltyn a condus la reducerea activității societății la minimul necesar întreținerii si siguranței.
Până la clarificarea acestei situații, lucrările de investiții necesare repornirii nu pot fi finalizate. Ca atare, nu putem înainta către ANPM documentele care să ateste parcurgerea etapelor necesare evaluării conformității proiectului.

Pentru a evita situațiile de natura celei sus-menționate, în care dumneavoastră exprimați public opinii privind stadiul Proiectului Romaltyn, reiterez invitația ca, oricând apreciați că aveți nevoie de detalii despre activitatea noastră, să ni le solicitați în mod direct si să ne vizitați, pentru a vă convinge cu privire realitatea celor comunicate.

Societatea noastră este consecventă în demersurile sale de a realiza un proiect care să devină un exemplu de buna practică în domeniu, având în vedere faptul ca toți parametrii de mediu sunt aliniați prevederilor reglementate în Uniunea Europeană, pentru activitățile specifice industriei miniere.

Vă stăm la dispoziție în cazul în care veți considera necesare și alte detalii. Așteptăm un răspuns în privința afirmațiilor publice făcute și corectarea acestora, în acord cu realitatea.

Cu stima,

Sergiu Chircă
CEO Romaltyn SA